miercuri, 18 mai 2011

Criza roşcatilor naturali


Textul de mai jos a impuşcat deja un iepure. Iar publicarea lui aici îl va impuşca pe al doilea. Şi nu că aş fi braconier sau ceva de genul ăsta, dar m-am gândit că problema dispariţiei roşcatilor naturali nu a fost niciodată luată în serios. Şi chiar suntem într-o continuă diminuare…
Cu siguranţă, oricine are propriile exemple de colectivităţi. Ei bine, în ceea ce mă priveşte, aş îndrăzni să ofer ca exemplu personal grupul roşcaţilor naturali.
S-ar putea lua contra-argument: dacă roşcaţii naturali sunt consideraţi a fi un grup cu conştiinţă de sine, de ce nu pot fi catalogaţi în acest mod şi blonzii, oamenii cu ochi verzi, femeile cu picioare lungi sau bărbaţii cu chelie? Probabil cea mai simplă asemănare pentru a putea porni explicaţia, este aceea cu grupul afro-americanilor, care cel puţin în SUA, sunt recunoscuţi a fi o colectivitate cu conştiinţa de sine, aşa cum sunt percepuţi rromii în România.
Asemănarea cu aceştia poate fi motivată prin faptul că şi roşcaţii naturali reprezintă o minoritate rasială (aproape 2% din populaţia lumii) şi utilizez termenul acesta pentru că nu este vorba doar despre culoarea părului, în general roşcaţii naturali sunt asociaţi cu piele foarte albă, pistrui şi ochi deshisi la culoare. Perceperea lor ca grup cu conştiinţă nu se bazează însă pe acest argument. Ceea ce atestă colectivitatea roşcaţilor naturali este definirea lor înşişi ca grup prin studierea acestora de-a lungul istoriei, organizarea unor evenimente exclusiviste la care să participe periodic şi mai ales, raportarea la alteritate, ei având şi o titulatură, de multe ori peiorativa, prin care sunt diferenţiaţi de majoritate, de către aceasta („gingers”).
În primul rând, roşcaţii au fost percepuţi ca grup pe parcursul istoriei, prin intermediul superstiţiilor legate de aceştia. Probabil că primul personaj care a condamnat roşcaţii la o percepţie negativă a fost Cain, personajul biblic, a cărui culoare a părului a fost asimilată cu maleficul, în multe surse.Roşcaţii au fost de multe ori asociaţi cu răul, în cultura germană din secolele XV-XVII, există credinţa că roşcaţii sunt vrăjitori, motiv pentru care aproximativ patruzeci şi cinci de mii de femei roşcate au fost arse pe rug sau înecate.
Inclusiv egiptenii considerau roşcaţii că aducând ghinion şi organizau ceremonii în care fecioare roşcate erau arse pe rug pentru a „stinge culoarea”. În schimb, conform aceleiaşi surse, romanii preţuiau roşcaţii şi vindeau sclavii ce aveau această culoare de păr la un preţ mai ridicat. Cu toate acestea, roşcaţii au avut predominant o imagine negativă de-a lungul istoriei, personaje roşcate fiind prezente în Catedrala Sf Paul din Londra şi Capela Sixtină, unde întruchipează figuri ale răului. Chiar şi Adolf Hitler era împotriva căsătoriilor între roşcaţi, motivând pericolul că se vor naşte urmaşi cu caracter deviant, lucru întâlnit şi în cultura indiana, unde Brahmanilor li se interzicea să se căsătorească cu persoane roşcate.
În al doilea rând, discriminările suferite de-a lungul istoriei, dar şi reacţiile de preţuire a roşcaţilor au dus la crearea unei conştiinţe de sine a grupului. Întotdeauna provocând reacţii, fie ele pozitive sau negative, datorită fizicului ieşit din tipar, roşcaţii au început să se perceapă pe sine că într-adevăr fiind diferiţi. Dovezi ale „închegării” unui grup identitar se regăsesc sub diverse forme. Există o reţea socială, asemănătoare Facebook-ului, dar destinată exclusiv roşcaţilor. Ea reuneşte membri roşcaţi din toată lumea, care pot coresponda între ei, oferă informaţii despre aceştia, inclusiv vinde produse destinate lor. Site-uri care găzduiesc grupuri de roşcaţi în continuă creştere se găsesc şi pe Flickr, Facebook (Save red hair) sau Bebo. O altă formă de a menţine legătura vie între membrii acestei minorităţi este organizarea unui festival anual în oraşul Breda din Olanda, festival ce poartă numele de Roodharigendag (Red Hair Festival) şi având la activ 5 ediţii. Evenimentul a luat naştere în 2005, când Bart Rouwenhorst a dat un anunţ conform căruia era în căutarea a cincisprezece modele roşcate natural pentru a le picta. În schimb, s-au prezentat o sută cincizeci iar sesiunea de pictură s-a transformat într-o întâlnire anuală, al cărei criteriu era că participanţii să fie roşcaţi naturali. La ultima ediţie, din septembrie 2010, s-au prezentat peste 5000 de persoane roşcate.
Pagina oficială a acestui festival clarifica faptul că nu este vorba doar despre celebrarea culorii de păr, ci despre menţinerea grupului unit, cu ajutorul a peste cincizeci de activităţi, printre care lecturi, o prezentare de modă, sesiuni foto, galerii de artă, toate acestea având în prim-plan roşcaţii naturali. Anual, fiecărei ediţii îi este asociată o temă. Tema anului 2010 în cadrul acestui eveniment a fost „Visul”.
În al treilea rând, ceea ce subliniază existenta roşcaţilor naturali ca grup identitar este raportarea faţă de alteritate, sau mai bine spus, modul cum majoritatea se diferenţiază într-un mod peiorativ faţă de roşcaţi, consideraţi într-un mod aproape istoric, personaje cel puţin ciudate. Astfel, apelativul „ginger”, de origine urbana, este folosit de multe ori pentru a caracteriza o persoană roşcata, cu piele foarte albă, cu pistrui şi ochi deschişi la culoare, considerată din punct de vedere genetic, inferioară, şi asemănată unor personaje mitice, precum vampirii (din cauza faptului că nu se poate expune la soare), despre care se afirmă că nu ar avea suflet. Din acest punct de vedere, într-o societate expusă discriminării de orice tip, roşcaţii sunt ridiculizaţi. Tema gingerilor a fost utilizată în multe producţii televizate, melodii sau glume, dar printre cele mai cunoscute este serialul de desene animate South Park, care a alocat mai multe episoade în care a ridiculizat această rasă. Replicile răutăcioase la adresa roşcaţilor, precum faptul că n-ar avea suflet, că ar semăna cu nişte zombie, că aspectul lor tine de o boală şi că ar trebui exterminaţi, au determinat apariţia multor reacţii de revoltă pe internet. Pe cel mai cunoscut site video, You Tube, există chiar un contra-discurs ţinut de un roşcat natural împotriva acestui serial şi a mesajelor promovate de el, având ca scop apărarea comunităţii roşcaţilor.
Se conturează astfel şi criza iminenta anexată acestui grup. Fiind expuşi ridicularizarii pe criterii fizice asupra cărora nu au control, de multe ori, membri acestui grup ajung să îşi renege unicitatea. Ajutaţi de facilităţile tehnologice, persoanele roşcate îşi pot schimba asemănarea care le-a creat dezavantaje sociale prin simple acţiuni precum vopsirea părului, colorarea pielii (în ciuda faptului că este contraindicat) sau folosirea unor lentile de contact.
Conturând argumentele ce susţin existenţa unei comunităţi a roşcaţilor dar şi ceea ce generează o criză identitara a acestora, trebuie menţionat şi faptul că nu numai ridicularizarea lor crează o dificultate acestei rase. Principalul pericol este extincţia naturală, numărul actual al acestora apropiindu-se de 2% din populaţia lumii. Conform unui studiu publicat de revistă Naţional Geographic, în aproximativ cincizeci de ani, părul roşcat ar putea fi o amintire, în baza faptului că nuanţa se datorează unei gene recesive necesară în ADN-ul ambilor părinţi pentru a exista posibilitatea naşterii unui urmaş de acest tip. În urma căsătoriilor mixte, posibilitatea conceperii unui copil roşcat natural este minimă. Pigmentul roşu al părului a apărut pentru prima oară în Europa de Nord acum câteva mii de ani, ca urmare a mutaţiei unei anumite gene, din nevoia organismului de a asigura sinteza vitaminei D (necesară pentru formarea oaselor şi pentru echilibrul chimic), în condiţiile unui număr insuficient de zile însorite.
Cunoaşterea episoadelor istorice în care au participat roşcaţi, precum şi a mijloacelor de comunicare şi a evenimentelor exlusive destinate acestora îmi accentuează sentimentul de apartenenţa la acest grup, acesta constituind motivul pentru care am ales să abordez această temă.

3 comentarii:

  1. pentru mine esti cea mai frumoasa roscata,
    in prezent foarte multe femei vor sa fie si ele roscate si se vopsesc ,comunitatea roscatilor acum este ravnita si de altii.
    nu stiam ce ai scris tu aici ,sunt mandra ca am doua roscate in familie.
    am si eu pistrui si ochii verzi ,vreau si eu in comunitatea roscatilor,....

    RăspundețiȘtergere
  2. Bravo ție că ești roșcată, și eu sunt cam alb, am ochii albaștri și barba cam roșcată, și culmea, îmi plac roșcatele la nebunie!

    RăspundețiȘtergere
  3. eh, stii ce se spune in basme...fereste-te de omul ros' :))

    RăspundețiȘtergere