În Pat cu duşmanul

 

Vineri seara. Alcool în averse. Prejudecăţile rezistă.

În club Pat, mă aşez la o masă umbrită de frunzele roz de pe tavan. Probabil pe aici a trecut Edith Piaf.

Drept în faţă, duşman la orizont. Jean, tuciuriu mioritic , mustăcioara lui, pana corbului, mânişoara lui, spaima portofelului. Mă dau mai în spate, că doar îndemânare că a lui n-are nici Chuck Norris. Între noi fie vorba, nu ştiu numele adevărat al lui Houdini, dar pot să garantez că avea sânge gipsy că doar ăştia sunt maestri-n arta dispariţiei. Şi chiar şi de la distanţă, se simte miros de violenţă. Să mă ierte Dumnezeu de nu ies cu-n machiaj semi permanent că doar mă uit la puradelul mamiţicii lui.

Vine prima prietenă. Se aşază pe scaunul alăturat, dar tresare ca o fasole săritoare când mirosul înţepător de sclav african, John, îi ajunge la nas cu precizia unui ceas elveţian. Înghite în sec şi-l priveşte o secundă, atâta cât e prudent ca să evite insistenţele lui toată noaptea. Dar stă cocoţat pe-un scaun de bar că doar nu degeaba turnul de control e la-nălţime. E noapte neagră şi în spatele ei, silueta aceea îi confirmă asta. Dar încetişor cu indignarea, că acum scoate un fo’fo’si ne găureşte. Ei, ne-ar ciuruit, un fleac!

Şi-uite aşa ne ridicăm de la masă că doar după revoluţie, s-au adunat toţi periculoşii sub nasul femeilor vulnerabile , şi facem paşi către terenuri mai puţin minate. Dar nu putem nici să mergem la toaletă că lângă ea un maghiar aprig, Ianoş, păzeşte fundul unei pipiţe şi se asigura că e singură în faţa oglinzii . Un pas în faţă şi doi în spate ca un rac nehotărât, că dacă intri în gura ăstuia, nici patronul nu te mai scoate. Şi te pomeneşti că în generozitatea lui de a-şi pocni nevasta aprigă şi ea, dar mai mult la trup decât la vorbă, ne împarte şi nouă un cot furios. Că nu degeaba ne-au invadat Transilvania şi acum mai au şi tupeu să se creadă la ei acasă.

Ieşim din Pat dar duşmanul e în spatele nostru şi ne urmăreşte fiecare pas, fiecare răsuflare, fiecare gând care ni se reflecta pe chip. Dar ce să vezi, că în spatele nostru, nu e nici ţiganul ăla cu mii de fraţi ce înveselesc petrecerile şi încearcă să şteargă stigmatul naţiei lor, ba chiar ştiu să zică şi „îmi cer scuze”, contrar opiniei francezilor. Nu e nici măcar negrul ăla , frate cu stejarii,  care a venit în ţară nu să vândă droguri, ci ca să studieze Medicină.  Şi nici măcar ungurul blond şi hotărât care de fapt îşi aştepta nevasta grijuliu pentru că ea avusese o cădere de calciu.

În spatele nostru, duşmanul care ne urmarste este egocentrismul, convingerea că ceilalţi sunt răi şi păcătoşi şi doar noi ştim calea cea bună şi posedăm adevărul absolut. În spatele nostru, duşmanul ne este prejudecata din moşi strămoşi care nu se bazează pe informaţie şi bunăvoinţă, ci pe căi facile de a eticheta necunoscutul ca să ieşim în faţă.

Sâmbătă dimineaţa. Zeamă de varză în averse. Prejudecăţile rezistă.

Draga mea din oglindă,

Cu gândul că vei da de aceste rânduri, peste ani de zile şi de experienţe, într-o dimineaţă ploioasă, în care îţi vei căuta cerceii printre butoni bărbăteşti şi suzete “retrase din activitate”, îţi redactez această scrisoare ca să-ţi aduci aminte că toate visele pornesc din tinereţe.

Dă la o parte firele albe şi zâmbetul matur, dă la o parte anii de muncă şi ambiţie, dă la o parte greutăţile în faţa cărora stai dreaptă şi hotărâtă, şi o vei afla pe fata care îţi scrie, o tânără de 22 de ani care visează la tine cu admiraţie şi pasiune, visează să te creeze cu demnitate şi respect, dar care încă nu s-a lovit de primul obstacol în calea dorinţei ei.

Şi această nou-devenită femeie îşi doreşte să pună o amprentă vizibilă în presa românească, să creeze lumi mai bune dintr-un condei şi să-şi ajute sieşi precum şi altora. Oare râzi tu acum de inocenţa mea? Nu mai râde, ştiu că o parte a rezistat şi-n tine. Dacă aş putea să-ţi cer sfatul, aş face-o, cu siguranţă. Dar noi nu suntem cu totul diferite, pentru că oamenii nu se schimbă, ei devin şi mai mult aceiaşi. Aşa că ştiu că o parte din tine mi-ar spune să-mi urmez visul, chiar dacă te amuzi acum cu scrisoarea mea dintr-un cabinet de politician.

Oare-ţi strângi copiii în braţe în timp ce-mi citeşti mesajul? Oare bărbatul pe care îl aştepţi diseară e brunet şi masculin, aşa cum îl vedeam eu? Tot ce pot să îţi promit este că nu te voi face de ruşine, n-o să ai în mine un trecut de care să te ascunzi. Pentru că de la mine a început dorinţa de fidelitate faţă de propria persoană şi sunt convinsă că asta a rămas şi principiul tău.

Dacă eu am vreun sfat să-ţi dau? Primeşte-l ca de la o tânără ce înţelege viaţa mai relaxat decât o priveşti tu, acum, cu atâtea responsabilităţi. Aminteşte-ţi că doreai să ţi se respecte libertatea chiar şi atunci când făceai un pas greşit. Ţii minte că ai considerat drept că fiecare să-şi trăiască viaţa pentru el mai întâi? Aşa să faci în continuare, să îţi laşi copiii să zboare în ritmul lor, să te iubeşti pe tine prima înainte să-i dăruieşti viaţa ta altuia şi să ştii că poţi începe mereu de la zero, chiar dacă nu mai ai 22 de ani. Crede-mă, doar încă sunt o parte din tine.

Cu grijă şi prietenie,

A ta conştiinţă tânără