6 februarie. Doar ziua mea.
O ocazie bună să dau rewind şi să mă amuz nostalgică de acele zile de 6 februarie când unica mea problemă era dacă o să-mi pot face petrecerea la McDonald’s. Şi dacă totuşi nu pot da timpul înapoi...
6 februarie 1989 - Prima zi a Şarpelui de Pământ, din zodiacul chinezesc, o zi de început de eră şi un an de sfârşit de regim. Aşa cum sunt şi eu, într-o continuă oscilare între început şi sfârşit.
6 februarie 1998 – primul meu set de 36 de carioci colorate; nu le-am consumat pe desene; cu fiecare culoare am scris câte-o poveste într-un caiet studenţesc dictando înfăşurat în hârtie albastră care acum zace într-un sertar de amintiri; am ştiut de atunci că ăsta e catharsis-ul meu;
6 februarie 2006 – mi-am uitat cadourile în pub-ul unde am petrecut; uite aşa, am plecat de-acolo şi la capătul străzii, parcă simt o senzaţie de gol; când să te uiţi în jos, ia cadourile de unde nu-s; dă fuga înapoi, cu rugăciuni să mai fie încă întregi şi în număr mare. În plus, dacă se poate. Noroc cu chelnerul că le pusese bine. Aşa că dacă ceva e făcut să fie al tău, poţi să uiţi de el, să fugi la mări şi ţări distanţă, că îl vei regăsi într-o zi.
6 februarie 2010 – cu o săptămână înainte, l-am cunoscut pe unul din finaliştii de la X Factor; coincidenţe cât cuprinde: amândoi născuţi pe 6 februarie, locuind în acelaşi cartier, eu cu intenţii să-mi serbez ziua tocmai în localul unde el cânta la acea perioadă; o situaţie care m-a convins că termenul „coincidenţă” e un eufemism folosit pentru necredincioşi; chiar şi aşa, coincidenţe multe, scântei puţine. Important e că nu trebuie să renunţi niciodată la visul tău, şi când exemplul e chiar o variabilă de-a ta, n-ai cum să te îndoieşti.
6 februarie 2011 – cu o sâmbătă înainte de petrecere, mă sună amicul meu Tudor cu iubita lui: „Scuze c-am întârziat, suntem la Titan. Ce luăm spre tine?”. La care eu, cu prune-n gură: „Păi, Tudor, ştii... nu e azi. E sâmbăta viitoare. Am postat eu din vreme, dar am pus data”. Şi uite aşa sâmbăta viitoare, nici n-a mai putut să vină. Morala: lucrurile nu trebuie planificate, trebuie luate ca atare că au cursul lor independent de voinţa noastră.
6 februarie 2012 – o poveste încă nescrisă...
