Referendum, furtişaguri şi mustăţi

Dacă Băsescu ar fi fost pe Titanic, m-aş fi asigurat ca Bruce Willis era în vacanţă în acea perioadă. Aşa că e un lucru cert aversiunea mea faţă de acest domn marinar mioritic cu tendinţe dictatoriale şi predispoziţie către vânzarea ţării. E clar, dacă i-a luat ani buni să-şi dea seama că şuviţa aia nu-i acoperea chelia, nu cred că va realiza vreodată că acceptul umilinţei nu acoperă chiar toată ţara.
Chiar şi cu o antipatie cronica cu simptome vechi faţă de preşedintele suspendat, nu pot să nu observ lipsa de inspiraţie în campania USL-ului pentru Referendum. Creionată într-o linie ce aduce grav cu spoturile de tip testimonial ale proiectului Roşia Montană, propunerea de promovare mi se pare puţin credibilă şi puţin tâmpită.
De câteva zile, tot oraşul e împânzit de afişe cu iz politic, care au ca obiectiv să scoată fiara din tine şi s-o trimită în ringul Referendumului, avându-l ca toreador pe junele Traian Băsescu, înarmat cu noua culoare albă. Prima impresie e dată de o viziune de ansamblu, scurtă şi cercetătoare, ca şi cum ai privi o femeie care îţi spune că rivala ei e femeie uşoară. Aşadar, o priveşti circumspect, să vezi dacă nu cumva şi ea, la rându-i, a călcat strâmb. Şi ce să vezi? În toiul văicărelii, observi o gramatică stricată la dinţi care trădează o lipsă de implicare acută. Păi cum, dragi zavragii, să trântiţi ditamai afişul în mijlocul târgului (mai exact, în intersecţia Titan), pe care să scrieţi ceva la modul „Trebuie să fim mândrii că suntem romani.” Punând i-ul în plus pe seama faptului că a fost regurgitat după o muşcătură prea zdravănă din ciolan, mă gândesc că nici „romani” nu se referă la băieţii ăia musculoşi din Antichitate care au lansat moda cu sandalele cu multe curele.
Dar esenţa „dubioşeniei” sta în mesaj. Abordarea asta vindicativă de tip: „Ţi-a furat locul de muncă. Tu ia-i funcţia” mi se pare puerilă şi uşor de trântit la pământ. Peste tot pe unde mergi, vezi oameni agăţaţi din agenţii de casting, aruncaţi lângă un text telenovelistic scris în grabă, lângă care neapărat un slogan plin de ură, fără pic de raţiune. Poate că antipatia mea faţă de campanii tip testimonial, pe care le consider cele mai mincionoase, mă face să ignor faptul că abordarea merge la ţinta propusă, şi anume masa. Pentru că masa e crescută în spiritul „Mami, Ionel mi-a furat trenuleţul.”, la care mă-sa zice „N-are nimic, ia-i şi tu lopeţica!”. Aşa că treaba probabil merge ca unsă, dar unde-i mai pui şi pe aia cu alte valori? Or mai fi şi d-ăştia care nu se mai gândesc la trecut, ci pur şi simplu îşi doresc să aducă ceva bun pentru viitor, nu să elimine pe cineva care i-a călcat pe băşică, că restul mai vedem noi. Hai să fim serioşi, şi eu am o listă cu porcariile pe care mi le-a făcut Basescu, dar îmi vine cineva mai bun în loc? Hai să ne legăm şi de asta când facem o treabă.
La o adică, dacă spionii lui nea marinaru’ar fi fost strecuraţi în ceaunul cu poţiune magică de la USL, ar fi venit să-i dea raportul lui boss şi ăsta ar fi putut să vină repede cu contracampania pe ideea „până acum am făcut sacrificii ca să trăim bine, de acum vom culege roadele efortului nostru”. Zbang şi s-ar fi spălat pe mâini.
Şi ce te mai faci cu ăia care sunt nehotărâţi, dar care nu pun botul la mesaje hiperemoţionale şi se mai gândesc şi în perspectivă. E drept că exemplele negative au întotdeauna mai mult impact decât cele pozitive, dar şi ăştia au momelile lor, pe care trebuie să le consideri în mod independent de restul publicului ţintă.
Cum zicea mentorul meu, Marius Luican, dacă atributul în jurul căruia se realizează campania nu se reflectă la target, schimbă! Dacă tu urli în dreapta şi-n stânga că o să ajungi primar şi o să omori câinii comunitari să scapi Bucureştiul, şi cota ta de piaţă migrează la ăla care zice că o să acţioneze creştineşte, păi renunţă la idee şi scoate-n faţă faptul că ai mustaţă şi eşti om serios şi responsabil (acesta este un pamflet şi orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare).
Şi acum daţi-mi voie să mă urc pe-o şa, că v-am spus povestea aşa, şi să vă mărturisesc că eu mă duc la Referendum şi sper să nu se fâsâie iar în punctul culminant. Merg să pun ştampila, fără să am la căpătâiul patului vreo icoană cu un politician. Merg s-o ard apolitic, doar cu gândul că trebuie să dezbrac de aparenţe şi promisiuni electorale pionii aflaţi pe această tabla de joc, trebuie să-i scutur bine până le cad toate intenţiile alea groase de furtişag şi să îmi spun şi eu părerea despre trecut şi viitor, într-un prezent în care toţi se umflă ca nişte curcani cu mărgele.

Zâmbet de …Lolita

Comunitatea Amish are un proverb care spune aşa: “Străinii râd pentru că suntem diferiţi. Noi zâmbim pentru că ei sunt toţi la fel.” Şi au dreptate, într-un mod în care, conştientizându-l, parcă îţi vine să te faci Robin Hood, să furi de la ceasul lui Becali până la ouăle lui Năstase (doar-doar de-or fi Fabergé) şi să sponsorizezi maşina aia care dă timpul înapoi.

Înainte, verile erau toride şi fără braziliencele lui Mazăre. Şi înainte, soarele ardea corpuri înmiresmate cu sevă de mare şi aroma de fire de nisip, şi fără ca acestea să se angajeze într-un ritual competitiv de agăţare de fluierături reglatoare de mândrie şi stimă de sine. Înainte, vedeai trupuri rubensiene lângă siluete rahitice şi nu ştiai cum să realizezi o ierarhie a frumuseţii. Erau pur şi simplu diferite. Şi asta era ok. Înainte, era sexy să fii tu, fără să schimbi sârba generatoare de voie bună pe o sambă generatoare de striptease. Şi nici măcar Nostradamus n-ar fi putut prezice că duritatea fundurilor de lemn avea să fie devansată de duritatea fundurilor de brazilience.

Astăzi, nu se mai promovează diferenţa, astăzi se vinde o uniformă corporală întreţinută cu sudoare şi complexe, un etalon de senzualitate tradus într-o singură limbă, şi aceea cea a sexului precoce, fără remorci sentimentale, fără riscuri de explozii uterine de 9 luni.

Astăzi, vara vine cu un singur produs, cu factor de protecţie emoţională relativ, cu ingrediente aparent naturale dar de fapt, modificate genetic într-un laborator al consumerismului unde conservanţii deviază ritmul şi direcţia de creştere de altădată. Şi pentru că acest produs trebuie să aibă monopol, încet-încet, au dispărut alternativele. Pentru că vara se vinde un singur lucru, şi dacă acela nu e sexul, toate eforturile sunt zadarnice şi nostalgice, ca şi cum ai aştepta să vină un tren ponosit într-un aeroport de ultima generaţie.

Şi chiar dacă pofta vine mâncând şi societatea nu se mai satură de veri fierbinţi, schimbarea nu vine ca atare şi se aşază ca un rege nou şi sprinten pe tronul unuia ce s-a ofilit, respins de proprii ostaşi. Noul rege vine cu propriile principii şi tabieturi şi când zice odată “hop”, se cutremură toate cărămizile pe care cândva se sprijinea cetatea. Şi cum să mai iei Bacul când doar gândul la vară aduce imagini din paradisul musulman, cu zeci de fecioare care în varianta modernă sunt fecioare doar la zodie... Cum să te mai gândeşti la binele ţării când de şefia ta depind escapadele estivale în locuri unde şi Dumnezeu îşi acoperă privirea?!

Atributele verii, de care se agaţă tot, toţi şi toate, ca să iasă în faţă, sunt rezumate într-un zâmbet: unul ştrengar, cu o privire şireată, cu ochii mijiţi de mister, cu pomeţii fierbinţi şi înroşiţi de soare şi cu o expresie indescifrabilă în cuvinte, ca şi cum ar fi scrisă într-un alfabet Braille pe care doar atingerile să-l poată citi. Înainte, provocarea se reflecta într-un zâmbet de Monalisa. Astăzi doar Lolita răzbeşte în vremuri de secetă.