joi, 30 octombrie 2014

Unde nu-i cap, vai de laptop


Drepţi! Fiecare la locul lui. Începem adunarea pentru proiectul la proful nostru cel mai arţăgos.
Colegu’ cu ochelari cu laptopul cel mai performant, care se joacă atunci când spune că se duce la întâlniri – prezent. Cu tot cu încărcător laptop.

Faţă de care niciodată nu suntem siguri că e de-a noastră sau prietena cuiva din grupă, cu-n laptop roz – prezenţă.
...şi-uite aşa, tot enumerând,  ne strânseserăm o mână de oameni cu o mână de laptopuri ca să punem ţară la cale, la o materie de care nu era prea drag, în facultate.
Muncă multă, hăhăiala, o pauză de ţigară, alta de dulciuri şi ziua trece fără prea mult spor. Aşa că ne ciulim urechile şi ne băgăm nasul în ecrane. Lucrurile încep să se mai lege, mai ales când treci de introducere şi deja eşti concentrat.
Când să ne prindă mândria, însă, un băiat intră pe You Tube să ne arate o trăznaie, cică: nişte telefoane adunate în cerc prăjeau boabe de porumb în floricele bune de ronţăit la film. O fată a pufnit că ea mai văzuse filmuleţul şi că în ritmul ăsta, o să mai terminăm la anu’. Cineva a aprobat-o. Dar apoi a răsărit ideea nebunească ce a schimbat totul: „Ce-ar fi să încercăm să facem asta cu laptopurile?”
Eu, una, am fost sceptică de la început. Telefoanele sună în timp ce se prăjesc floricelele, la laptop cum să determini procesul ?! „Deja funcţionează de ceva timp şi toate-s încălzite, hai să le suprasolicităm!” spune o minte odihnită. Din nou, în apărarea mea, m-am opus. Dar până la urmă, puţină distracţie nu strică nimănui.
S-au risipit câteva boabe de porumb în mijlocul mesei pe care erau laptopurile şi aşteptarea a început. Lumea, frenetică, deschizând pagini de Facebook, You Tube, ştiri, downloadând filme, intrând pe bloguri, trimiţând mailuri, făcând transferuri. Mă mir că nu a fost nevoie de o nouă serie de tastaturi laptop. O nebunie!

...şi totuşi, nimic! Boabele de porumb au rămas la fel de solide precum dinţii de aur ai unui barosan şi cu la fel de mult chef de a se transforma într-un norişor alb pufos şi plin de radiaţii. Eram gata să pun punct acestui experiment bizar şi să îndemn, cu voce de soprană, dacă era nevoie, să revenim la ale noastre. Acesta a fost momentul când unul dintre colegii mei, Robert, a sărit ca ars!
Ne-am uitat toţi la boabele de porumb. Nimic. În schimb, Robert tocmai se alesese cu-n virus trojan încăpăţânat! Abia atunci am început să acţionăm ca o echipă şi să lucrăm la un nou proiect: să-i reparăm sistemul lui Robert.
Şi-aşa, proiectul iniţial a fost total abandonat, boabele aruncate la gunoi iar ideile nebune...amânate după sesiune!

 sursa foto: tumblr.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu